Behind the Poster: The “Mail Art” Movement

Cu ocazia Zilei Parcului Leopold, la 10 septembrie 2022, Casa Istoriei Europene a organizat vizite ghidate ale expoziției temporare „Când zidurile vorbesc!”, împreună cu artiști din Ucraina, România și Slovenia, care au participat la crearea operelor de artă. Citiți povestea afișului lor...

De Iosif Király, artist vizual, arhitect și cadru didactic, București, România

„Arta prin poștă” este considerată de autorii săi drept cea mai democratică formă de artă, deoarece se bazează – după cum afirmă unii dintre ei – pe cea mai democratică instituție: poșta. Pornind de la simpla axiomă potrivit căreia oricine are acces la serviciul poștal poate deveni „artist prin poștă”, toate acțiunile inițiate în cadrul rețelei respectă o serie de reguli de fier: nu există cenzură, toate lucrările prezentate sunt expuse, iar lucrările trimise nu se returnează. Fiecare participant(ă) urmează însă să primească o publicație sau o listă a tuturor persoanelor implicate (cu nume și adrese), din care poate să selecteze noi colaboratori sau să atragă atenția altor persoane care ar dori să îl/o contacteze pentru proiecte viitoare. Totodată, operele de artă sau arhivele „prin poștă” nu sunt utilizate în scopuri comerciale.

În timp ce în lumea artei contemporane un obiect de artă trebuie să fie validat de critici, curatori, proprietari de galerii și colecționari înainte de a trece testul timpului, în lumea artei „prin poștă”, obiectul de artă este validat numai de angajații serviciilor poștale. Este o provocare duchampiană pe care au „aruncat-o” lumii, ca pe o mănușă, artistul Ray Johnson, membru al mișcării Fluxus, și Școala sa prin corespondență din New York.

Rețeaua a început să se contureze încă din anii '60 și și-a atins nivelul maxim în anii '80. În aceeași perioadă, câțiva artiști români, majoritatea din generația mea, au început să lucreze în această rețea. Spiritul artei „prin poștă” însemna comunicare, schimb liber de idei artistice, traversarea frontierelor culturale, libertate și punerea sub semnul întrebării a tabuurilor sociale. Pe scurt, lucrurile de care regimul comunist din România – și regimurile totalitare, în general– se temeau cel mai tare.

Din această cauză, activitatea participanților la rețeaua artei „prin poștă” a început să fie supravegheată și cenzurată. Spre sfârșitul anilor '80, era deja aproape complet sufocată. Nu am știut niciodată cu siguranță dacă mesajele mele ajungeau la destinație sau dacă primeam toate mesajele care îmi erau adresate.

Astăzi, când mă gândesc la anii '80, n-o fac cu plăcere, dar aventura artei „prin poștă” este un punct de referință care mi se pare tot mai solid și pe care, deși se îndepărtează în timp, îl simt tot mai aproape.

Sursa fotografie scrisoare: Artă „prin poștă” de Radu Igaszag, (n. 1953), România