Back to top

De la Bagdad la Bruxelles: un drum lung pentru a lucra la Casa Istoriei Europene

Vizitatorii Casei Istoriei Europene sunt întâmpinați de o echipă internațională absolut unică. Din echipă fac parte 34 naționalități, care vorbesc 27 limbi (unul dintre membri vorbește șapte limbi!) Citiți povestea celui mai nou membru al echipei, Abbas...

M-am născut și am crescut la Bagdad, în Irak, unde am studiat engleza și artele la universitate. În 2011, am obținut un post de traducător pentru armata SUA. În luna iulie a aceluiași an, m-am mutat la Ankara, în Turcia, unde am lucrat pentru o companie care se ocupa de traduceri și cereri de viză. Timp de cinci ani, am solicitat azil în Turcia, dar cererea mea a rămas fără răspuns. În cele din urmă, în 2016 m-am mutat în Belgia, unde am obținut dreptul de ședere permanentă și am început să-mi caut de muncă.

Sincer, căutam orice loc de muncă în care limba de lucru principală era engleza. Am început un curs de franceză pentru începători la Centre Public d’Action Sociale (CPAS) și în cadrul cursului am vizitat Parlamentariumul cu colegii mei. Am auzit că se vorbea engleză cu vizitatorii străini și m-am gândit că poate aș putea lucra și eu acolo. Am vorbit despre asta cu profesoara noastră, Élodie, care a cerut informații la recepție și m-a ajutat să obțin adresa de e-mail a agenției care se ocupa de recrutarea personalului de primire.

Mi-am trimis imediat candidatura, incluzând CV-ul și 15 scrisori de recomandare din partea armatei SUA. Am avut mai multe interviuri și acum sunt membru al echipei Casei Istoriei Europene.

Chiar recomand vizitarea muzeului, în special neeuropenilor, care vor descoperi multe lucruri pe care nu le-au învățat la școală. De exemplu, imaginile din secțiunea „Europa în ruine”, de la al treilea nivel, m-au frapat. Pe de o parte vedem moarte, distrugere și înfometarea oamenilor, iar pe de altă parte dictatori precum Stalin și Hitler acționează în totală impunitate.

Sunt fericit că mi-am început cariera aici, și sper să o continui multă vreme de acum încolo în sectorul muzeal din Bruxelles. Sper doar ca familia mea să ajungă aici în curând: am două fiice, Retaj și Layla, pe care nu le-am văzut din noiembrie 2016.