Povestea afișului: „Ziua Tineretului”

Cu ocazia Zilei Parcului Leopold, la 10 septembrie 2022, Casa Istoriei Europene a organizat vizite ghidate ale expoziției temporare „Când zidurile vorbesc!”, împreună cu artiști din Ucraina, România și Slovenia, care au fost implicați în crearea operelor de artă. Citiți povestea din spatele afișului lor...

De Eda Čufer

Așadar, care este povestea acestui afiș destul de urât, creat în 1987 de un grup de designeri cunoscuți sub numele de Novi Kolektivizem?

În realitate, afișul nu a ajuns niciodată să fie lipit pe zidurile alese în acest scop de pe străzile fostei federații socialiste a Iugoslaviei. Afișul fusese gândit pentru a promova și a celebra sărbătoarea națională numită Dan Mladosti, „Ziua Tineretului”, dedicată sărbătoririi zilei de naștere a conducătorului Iugoslaviei, Josip Broz Tito. În stadiul de propunere, afișul a trecut de comisiile federale și a fost ales drept cea mai bună selecție, fiind aprobat pentru a fi tipărit.

După ce rezultatul procesului de selecție a ajuns însă în presa iugoslavă, a izbucnit imediat un scandal, când un oarecare „Grujic”, un inginer, a dezvăluit într-un articol de ziar că afișul ales oficial și confirmat de autoritățile federale este, de fapt, o apropriere a unui tablou nazist de propagandă denumit „Al Treilea Reich”, pictat de Richard Klein în 1937. Partea apropriată este, evident, figura urâtă a bărbatului dezbrăcat, în timp ce simbolurile naziste prezente în tabloul original au fost înlocuite cu simbolurile Iugoslaviei socialiste: vulturul german cu porumbița (simbolul păcii), steagul nazist cu svastică cu steagul iugoslav pe care apare o stea, iar emblema nazistă cu emblema Zilei Tineretului. Dezvăluirea lui Grujic a cauzat o mare tulburare în rândul opiniei publice și al clasei politice, ducând la anularea acestei sărbători naționale constitutive și destul de frumoase și anunțând, în același timp, începutul sfârșitului Iugoslaviei socialiste, care s-a destrămat oficial în 1991.

Pentru a înțelege semnificația și importanța acestui eveniment de acum 35 de ani, trebuie să punem lucrurile în perspectivă istorică. Eric Hobsbawm a definit secolul al XX-lea drept un secol scurt, „înghesuit” între anii 1917 și 1989, conferind, evident, socialismului și comunismului statutul de forță majoră care a influențat întregul veac. Spre deosebire de „lungul secol al XIX-lea”, care s-a întins din 1789 până în 1914, fiind influențat de revoluția industrială, capitalism și imperialism.

Iugoslavia, o țară nou apărută pe harta Europei din 1918, a fost un rezultat al acestor schimbări istorice majore. Am identificat patru actori importanți în istoria afișului, și anume: socialismul și comunismul, fascismul și nazismul, Josip Broz Tito și colectivul de artiști denumit NSK.

Presupun că toți cititorii cunosc câte ceva despre ideologiile menționate mai sus. În acest caz, cine a fost Josip Broz Tito? A devenit cunoscut ca liderul și comandantul unui dublu război purtat pe teritoriile fostei Iugoslavii: războiul împotriva ocupației fasciste și naziste a țării din perioada 1940-1945 și războiul civil împotriva regimului regalist capitalist al așa-numitei prime Iugoslavii. După victorie și înființarea mișcării socialiste, Tito a devenit președintele așa-numitei a doua Iugoslavii, funcție pe care a deținut-o până la moartea sa, în 1980.

În timpul președinției sale, a refuzat, încă din 1948, să supună cu obediență Iugoslavia voinței lui Stalin și Uniunii Sovietice, ceea ce a așezat țara pe o cale foarte specială, între Est și Vest, prin intermediul mișcării politice de nealiniere pe care a creat-o. Printre consecințele ruperii lui Tito de Stalin s-au numărat și renunțarea la realismul social ca stil oficial și acceptarea modernismului ca stil cultural oficial al socialismului și comunismului iugoslav special.

Am să prezint acum și ultimul actor, colectivul de artiști NSK. Novi Kolektivizem, autorul afișului, este unul dintre grupurile care au alcătuit colectivul artistic mai mare cunoscut sub numele de NSK (Neue Slowenische Kunst), înființat în 1984 la Ljubljana, Slovenia, de trei grupuri fondatoare: grupul de muzicieni Laibach, înființat în 1980, grupul de artiști vizuali Irwin și grupul teatral Scipio Nasice Sisters, ambele înființate în 1983.

Pentru a da greutate reunirii celor trei grupuri individuale într-un colectiv, membrii lor au înființat un al patrulea grup, departamentul de design Novi Kolektivizem. În 1984, m-am numărat printre membrii fondatori ai grupului teatral și, prin urmare, am devenit și membră fondatoare a NSK. La fel ca mine, majoritatea membrilor NSK s-au născut în 1961. Am reprezentat o generație care nu a trăit direct cel de Al Doilea Război Mondial, ocupația fascistă și nazistă și lupta partizanilor comuniști. Percepția noastră despre trecut ne-a fost transferată prin intermediul discursurilor glorioase despre lupta comunistă eroică, al îndoctrinării și propagandei. Am fost crescuți sub stindardul „Pionierilor”. Am fost tineretul lui Tito, aleși să clădim un viitor luminos pentru țară, dobândit după lupte istorice mărețe și cu multe, multe sacrificii. În 1980, când țara avea 42 de ani, iar noi în jur de 20, majoritatea am venit în capitală din provincie, pentru a studia la universitate.

Întrebarea la care mai trebuie găsit un răspuns, în concluzie, este următoarea: cum a fost posibil ca Novi Kolektivizem să câștige concursul pentru designul Zilei Tineretului din 1987? Afișul de față nu e urât doar pentru zilele noastre, era bizar și anacronistic chiar și la vremea lui. Trebuie să ne reamintim că limbajul convențional al designului și codurile vizual-textuale din Iugoslavia anilor 1980 erau moderniste, făcând trecerea la limbajul postmodernist, iar NSK era vestitorul acestei tranziții. În 1987, practicile NSK se bucurau deja de legitimitate la nivel critic și teoretic, cel mai eficient prin intermediul articolelor așa-numitului grup de teoreticieni „Lacaniști din Ljubljana”, care a propus o interpretare psihoanalitică a fenomenului NSK. Prin suprapunerea consecventă a unor coduri vizuale diferite, adesea contradictorii și ireconciliabile, NSK a reușit să stimuleze conținuturi latente ale inconștientului colectiv și, astfel, a sprijinit și a accelerat forțele transformatoare existente în mod independent ale societății în ansamblul său.

Când Organizația Slovenă de Tineret (o organizație socialistă obligatorie a fiecărei republici iugoslave și un incubator de tineri comuniști) s-a înscris în competiție pentru a organiza următorul eveniment federal de Ziua Tineretului, conducerea tinerilor comuniști sloveni a știut ce face, invitând NK și NSK să conceapă evenimentul. Fiind una dintre organizațiile de tineret care au colaborat îndeaproape cu Komunistična partija sloven, în țara care a cerut cu cea mai mare forță reforme politice, sociale și culturale federale, organizația de tineret s-a inspirat din radicalismul avangardist al NSK, din imunitatea artistică și din capacitatea sa de a crea confuzie între discursurile colective general acceptate. Ținta lor erau vechii comuniști care încă dețineau puterea și priveau cu suspiciune orice încercare de reformare internă a țării. Ei se agățau cu strășnicie de miturile unui trecut eroic și, în mod ironic, membrilor comisiei care a aprobat afișul le-a plăcut destul de mult estetica acestuia, care le amintea de „vremurile bune de altădată”.

Sursa afișului: Dan Mladosti, de Novi Kolektivizem (NK) 1987